Meniu

NEWS-HOUR

Connect with us

TRAIAN BĂSESCU DEVOALEAZĂ MAFIA IMOBILIARĂ

FOSTUL PREȘEDINTE ÎI ACUZĂ PE FOȘTII SĂI COLABORATORI DE FAVORIZAREA EVAZIONIȘTILOR IMOBILIARI. NICI ACTUALUL PREȘEDINTE KLAUS IOHANNIS NU SCAPĂ!!!

Autor:Redactia

Traian Băsescu o acuză pe Raluca Turcan, una dintre fostele sale colege din PD și PDL, că împreună cu alți doi parlamentari au inițiat o lege prin care se acordă amnistie fiscală pentru dezvoltatorii imobiliari evazionişti.

”Mafia este tarnspartinică (Legea 29 din 2018 ) După ce au rupt oficial cârdăşia cu PSD-ul prin spargerea monstruosului USL, liberalii nu mai prididesc ţipând demagogic în apărarea justiţiei. Uită că urlau din toţi rărunchii şi cu ochii bulbucaţi, cu glasuri când mai baritonale când mai piţigăiate, când pe stadioane, când în pieţe publice, când pe la gardurile Cotrocenilor, voiculesciana zicere “nu avem puterea până nu controlăm justiţia” sau “Băsescu la puşcărie”. Din păcate, mizeria USL-ului este mai actuală ca oricând, iar mafiile transpartinice PNL – PSD funcţionează perfect . Azi, primul exemplu de 'luptă' liberală pentru combaterea corupţiei :

1.Deputaţii PNL Ion Ştefan, Raluca Turcan (şi tu Ralucuţa ?), Claudiu Racuci şi Bogdan Huţucă iniţiază o lege prin care se dă amnistie fiscal pentru dezvoltatorii imobiliari evazionişti. Iniţiativa trece fulgerător prin Senat şi Camera Deputaţilor, este trimis la promulgare pe 30 decembrie şi promulgată pe 15 ianuarie 2018 de Iohannis.

2.Cu siguranţă sunt destui evazionişti în imobiliare, protejaţi în mod egal de PSD şi PNL. Explicaţia pentru avizele rapide şi pozitive din comisii, dominate de PSD şi PNL, stă în buna cooperare dintre evazioniştii susţinuţi transpartinic şi politicienii servitori ai evazioniştilor. Desigur, serviciul nu este gratuit.

3.Printe alţii, această lege i-a închis dosarul unei evaziuni de 77,5 milioane ron (16,5 milioane euro) făcută de PSD-istul Robert Negoiţă la vânzarea celor 1250 apartamente construite în Bucureşti. Cu siguranţă sunt şi mulţi alţii pe care eu nu-i ştiu.

4.Nu cred că Raluca Turcan sau Klaus Iohannis sau consilierii domniei sale nu ştiau cazul PSD-istului Robert Negoiţă atât de mediatizat de presă.

Încep să înţeleg tot mai bine de ce PNL-ul nu a propus candidat pentru funcţia de premier, dar şi uşurinţa cu care doamna Viorica Vasilica Dăncilă a obţinut desemnarea. Spun ce-am mai spus: mafia este transpartinică, indiferent dacă ne place sau nu. PS - prezenta postare nu este un atac la Turcan sau Iohannis, este doar o constatare”, scrie Traian Băsescu pe Facebook.